Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Vizite de studiu în Franța – Incluziune socială prin economie socială și solidară

În lunile mai și iunie vom derula 2 vizite de studiu în Franța (regiunea Île-de-France și Alsacia) pentru aproximativ 80 de persoane.

Participanții la vizitele de studiu sunt recrutați din rândul membrilor Grupurilor locale de inițiativă (GLI), cu misiunea foarte importantă de a prelua o parte din sarcina de diseminare a informațiilor către colegii lor, la întoarcere.

Deplasările se vor face în principal cu autocarul, atât din rațiuni de cost, dar cât și pentru a încuraja un alt fel de dinamică în rândul participanților și problematizarea unor subiecte legate de responsabilitatea socială.

Programul vizitelor va fi unul încărcat, în cele 3 zile fiind planificate în medie 4 obiective diferite (de la întreprinderi sociale de inserție sau cooperative până la demersuri inovatoare de tipul parteneriatelor AMAP sau cluburilor de investitori responsabili CIGALES). În urma vizitelor, vom publica câte un raport privind conținutul și relevanța obiectivelor analizate.