Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Invitație de participare la seminarul european “Practici de economie socială şi solidară cu potenţial de dezvoltare în România”

Asociația CRIES – Centrul de resurse pentru inițiative etice și solidare vă invită să participați la Seminarul European Practici de economie socială şi solidară cu potenţial de dezvoltare în România, organizat în 16 mai 2013 în Timișoara, în parteneriat cu Facultatea de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest.

Derulat într-o singură zi, seminarul european va fi structurat în cinci ateliere de lucru și o sesiune plenară, ce vor aborda tematici cu relevanță crescută în sectorul Economiei Sociale și Solidare din Europa și din România, punând accent pe aspecte critice ale practicii de multiplicare în țara noastră a unor modele de bună practică.

Contribuția experților europeni cu o vastă experiență în sectoare precum Întreprinderile sociale de inserție, Microfinanțare, Comerț Echitabil, Consum Responsabil, Agricultura susținută de comunitate și parteneriatele urban-rural va facilita o dinamică bună pentru ateliere și un context favorabil dezvoltării de idei inovatoare.

În cadrul seminarului european vor fi reprezentate mai multe rețele europene din sectorul Economiei Sociale și Solidare (ASECO, ENSIE, IRIS, RIPESS, URGENCI, WFTO).

În logica susținerii unei participări largi și a încurajării transferului de informații și practici replicabile către cât mai mulți actori interesați, am suplimentat numărul participanților cu 20 de locuri pentru personal al ONG-urilor, instituții publice, camere de comerț, sindicate și patronate.

Dacă sunteți interesat(ă) de participarea la eveniment, vă rugăm să completați și să trimiteți formularul anexat la adresa conferinta@modele.cries.ro, până cel târziu Luni, 13 mai a.c., ora 14.

Toate costurile de transport, cazare și masă sunt susținute de către organizatori.

Pentru mai multe informații privind evenimentul, vă rugăm să consultați programul anexat.

Seminarul european Practici de economie socială şi solidară cu potenţial de dezvoltare în România este organizat în cadrul proiectului Modele de bună practică în domeniul incluziunii sociale, proiect cofinanțat din FSE prin POS DRU 2007-2013 și implementat în parteneriat cu Platforma europeană a inițiativelor de economie responsabilă IRIS, Institutul Intercultural Timișoara, Servicul APEL și Integra România.

Pentru a afla mai multe despre proiectul nostru, folosiți legătura http://modele.cries.ro.

Pentru informații suplimentare, contactați-ne la adresa conferinta@modele.cries.ro.

Descarcă programul seminarului în format pdf

Descarcă formularul de înregistrare la seminarul european în format MS Word