Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Grupurile locale de inițiativă (GLI)

 

Cele 8 Grupuri locale de inițiativă sunt active în Arad, Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, Odorheiu Secueisc, Iași și București.

Membrii GLI au participat la activități de formare și vizite de studiu în Franța, cu accent pe demersuri și practici de Economie socială și solidară.

Pentru componența GLI poate fi consultată lista de mai jos.

Aceste Grupuri de inițiativă sunt formate din reprezentanți ai unor ONG-uri și instituții active în domeniul incluziunii sociale, la care se adaugă unii reprezentanți ai mediului economic sau persoane fizice.

Rolul GLI-urilor este de a susține o dinamică locală și comunitară, având câteva obiective de parcurs:

- coagularea actorilor interesați de a acționa concertat pentru dezvoltarea domeniului de ESS;

- construirea unei viziuni comune de intervenție;

- facilitarea schimbului de experiență și expertiză;

- testarea unor demersuri inovatoare în domeniul ESS (rolul de laborator social).

 

Lista membrilor în Grupurile locale de inițiativă

Nume, Prenume Denumirea organizatiei GLI
Fericean, Gabriela Fundatia Dezvoltarea Popoarelor Arad ARAD
Bulboacă, Sorin Ovidiu Universitatea de Vest Vasile Goldis ARAD
Indricau, Mihaela Asociația de Formare și Consiliere Arad ARAD
Popici, Ovidiu Asociatia Alternative Alzheimer ARAD
Tamaș Anda  Maria Inspectoratul Scolar Judetean Arad ARAD
Horatiu Soim Fundatia Dezvoltarea Umana Socrate ARAD
Tînjală, Diana independentă ARAD
 Ardelean, Otilia CJRAE Arad/ Parinti Aradeni ARAD
Petrișor, Ioan S.C. ABC PETRISOR SRL ARAD
Candea, Florica Universitatea Aurel Vlaicu ARAD
Bercea, Valentin Asociația pentru Resurse Educațuionale și Inițiaitive Sociale ARAD
Biris, Alice independentă ARAD
Lile, Andrada Lavinia Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad ARAD
Plăcintar, Angela Carmen Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Arad ARAD
 Cristea, Luiza Fundatia PACT BUCUREȘTI
Lazăr, Valentina Asociatia Activi pentru Viitor BUCUREȘTI
Ipati, Daniela Asociatia Activi pentru Viitor BUCUREȘTI
Amza, Steliana Asociatia Activi pentru Viitor BUCUREȘTI
Deshaies, Denise Asociatia AMURTEL Romania BUCUREȘTI
Hălăngescu, Iulia Asociatia AMURTEL Romania BUCUREȘTI
Oncia, Elena Asociatia de ajutor  caritabil AMURT Romania BUCUREȘTI
Irescu, Steliana Independent BUCUREȘTI
Tudorache, Loredana Asociatia Omnia Comunitaria BUCUREȘTI
Sterică, Luca Asociatia Omnia Comunitaria BUCUREȘTI
Foliștină, Ruxandra Asociatia Omnia Comunitaria BUCUREȘTI
 Chiroiu, Gabriela Asociatia Caritas Bucuresti BUCUREȘTI
Bocioacă, Otilia Fundatia Sf. Dimitrie BUCUREȘTI
Atanasiu, Corina Centrul Rom. Pt. Ed.si Dezv. Umana (CRED) BUCUREȘTI
Ichim, Dana Asociatia Maia BUCUREȘTI
Ioniță, Oana Asociatia Maia BUCUREȘTI
Tăsica, Luminița Catalina Institutul de Științe ale Educației, Departamentul Management Educational si Consiliere Permanentă BUCUREȘTI
Iorga, Oana Asociatia pentru Dezvoltare Europeana si Retele Asociative Bucuresti (ADERA) BUCUREȘTI
Gîrleanu, Mihaela Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) BUCUREȘTI
Arvinte, Andrei Răzvan Fundatia de Ingrijiri Comunitare BUCUREȘTI
Vladu, Valentin Fundatia de Ingrijiri Comunitare BUCUREȘTI
 Dugulan, Adrian Asociatia Depresiunea Horezu BUCUREȘTI
 Nițu, Constantin Asociatia Depresiunea Horezu BUCUREȘTI
Nițelea, Mariana Centrul pentru Dezvoltare Democratică, Bucuresti BUCUREȘTI
Marusic, Victor Asociația Viitor Plus BUCUREȘTI
Simionescu, Cristina Asociația Viitor Plus BUCUREȘTI
Pandelescu, Andreea Asociația Viitor Plus BUCUREȘTI
Nicolaescu, Victor Asociatia Catalactica BUCUREȘTI
Bădescu, Laura Asociatia Catalactica BUCUREȘTI
Cristea, Diana Asociatia pentru Initiative Durabile Alternative BUCUREȘTI
Olteanu, Lia Asociatia Empower Bucuresti BUCUREȘTI
Trașcă, Doru Fundația pentru Tineret a Municipiului Bucuresti BUCUREȘTI
Loghin, Cristina Asociatia PROGENIES BUCUREȘTI
Constantin, Florentina Asociația CRIES BUCUREȘTI
Ludușan, Ana LADO – Liga Apărării Drepturilor Omului, Filiala Cluj Napoca CLUJ-NAPOCA
Baciu, Jesica CLUJ-NAPOCA
Popa, Horatiu Asociatia Ecouri Verzi CLUJ-NAPOCA
Prunean, Alin Fundatia pentru Educatie si Dezvoltare Locala AGAPIS CLUJ-NAPOCA
Pozsonyi, Marta Asociatia Slow Food Turda CLUJ-NAPOCA
Golfin, Costel Asociatia Slow Food Turda CLUJ-NAPOCA
Bercuci, Sonia Asociatia pentru Initiative Durabile Alternative CLUJ-NAPOCA
Găișeanu, Raluca Fundația Civitas pentru Societatea Civilă CLUJ-NAPOCA
Niste, Corneliu Fundatia Comunitara Cluj Napoca/  Masternad Antreprenoriat CLUJ-NAPOCA
Peslari, Daniel Asociatia EuroAlter / European Alternatives CLUJ-NAPOCA
Botoc, Elena Irina Asociatia pentru Initiative Durabile Alternative / Masterand Managementul Organizațiilor Publice CLUJ-NAPOCA
 Bumbuluț, Anamaria Koala fair trade/Asociatia Pro Fair Trade CLUJ-NAPOCA
Bogdan, Delia Fundația Prison Fellowship România CLUJ-NAPOCA
Zahorte, Ioana Elena Fundația Prison Fellowship România CLUJ-NAPOCA
 Gorea, Alexandra ASCU – Parteneriat pentru Dezvoltarea Capitalului Uman si Alternativa Sociala Cluj Napoca CLUJ-NAPOCA
Ciornei, Carmen Directia Asistenta Sociala si Medicala Cluj Napoca CLUJ-NAPOCA
Gaidoș, Ana Maria Asociația CRIES CLUJ-NAPOCA
Coroian, Adrian As Patronala Liga Intreprinzatorului Roman LIR CLUJ-NAPOCA
Moldoveanu, Ramon As Patronala Liga Intreprinzatorului Roman LIR CLUJ-NAPOCA
Nistor, Ioana Asociatia Salvati Copiii- Filiala Iasi IAȘI
 Manole, Maricica Asociatia Salvati Copiii- Filiala Iasi IAȘI
Hazincop, Irina Asociatia Salvati Copiii- Filiala Iasi IAȘI
Ifrosie, Laura Asociatia pentru Dezvoltarea Programelor Sociale Iasi IAȘI
Belcescu, Madalina Asociatia pentru Dezvoltarea Programelor Sociale Iasi IAȘI
Dretcanu, Doina Fundatia Sanse Egale pentru Toti IAȘI
 Tompea, Anca Daniela Centrul de Dezvoltare Socială IAȘI
Mihai, Carmen Petronela Centrul de Dezvoltare Socială IAȘI
Fadur, Catalina Fundatia Solidaritate si Speranta IAȘI
Rachieru, Elena Adina Grupul pentru Actiune Sociala si  Dialog Economic Gradeco IAȘI
Pascaru, George Asociatia pentru Alternative Sociale Iasi IAȘI
Pitea, Mihaela Asociatia pentru Alternative Sociale Iasi IAȘI
Popa Iscu, Anca Liga Studentilor Economisti Iasi IAȘI
Costan, Mihut Carmen Asociatia Carmen IAȘI
Chiperi, Elena Roxana Asociația Darul Bucuriei IAȘI
Dvoracic, Aurica Asociația Darul Bucuriei IAȘI
Gheorghică, Anca Asociația Mai bine IAȘI
Greciuhin, Violeta SC Eurofond Consult IAȘI
Buta, Oana Fundatia Hecuba IAȘI
Munteanu, Mihaela Fundatia Alături de Voi IAȘI
Olteanu, Mihaela Fundatia Alături de Voi IAȘI
Podariu, Mihaela Asociația Super Tineri Iași – ASIRYS IAȘI
Diriță, Neculai Daniel Asociația Super Tineri Iași – ASIRYS IAȘI
Tankó Ágnes Fundația Novorg Development ODORHEIU SECUIESC
Pakot Monika Fundația Civitas pentru Societate Civilă ODORHEIU SECUIESC
Mihály István Biroul de Consiliere pentru Cetățeni ODORHEIU SECUIESC
Orbán Árpád Fundația Lia-Locodeni ODORHEIU SECUIESC
Pécsi Kolumbán Imola  Asociația Tradition ODORHEIU SECUIESC
Sinka Arnold Caritas Dezvoltare Comunitară Rurală Odorheiu Secuiesc ODORHEIU SECUIESC
Csáki Rozália Fundația Comunitară Odorheiu Secuiesc ODORHEIU SECUIESC
Péter Attila Fundația Comunitară Odorheiu Secuiesc ODORHEIU SECUIESC
Ambrus Laszlo Agora ODORHEIU SECUIESC
Andras Lorand Asociația Rozetta ODORHEIU SECUIESC
Sorban Jozsef Fundația Wolter ODORHEIU SECUIESC
Pál Csaba Asociatia Focus Eco Center, Târgu Mureș ODORHEIU SECUIESC
Pal Gyongyike Ana Maria Asociatia Focus Eco Center, Târgu Mureș ODORHEIU SECUIESC
Gyorfi Attila Levente Leader Sovidek Hegyalja ODORHEIU SECUIESC
Banyasz Iozsef Caritas Dezvoltare Comunitară Rurală, Alba Iulia ODORHEIU SECUIESC
Madaras Gizella Aliz Caritas Dezvoltare Comunitară Rurală, Alba Iulia ODORHEIU SECUIESC
Kollo Timea Caritas Dezvoltare Comunitară Rurală, Alba Iulia ODORHEIU SECUIESC
Szabolcs Pál SC Sestercius SRL ODORHEIU SECUIESC
Sólyom Andrea Asociatia CRIES ODORHEIU SECUIESC
Craciun, Dorin Constantin Club Sportiv Ulpianum Oradea ORADEA
Marinescu, Marcel persoană independentă ORADEA
Bibarț, Ana Maria Asociația de Asistență Socială și Comunitară AGAPE ORADEA
Dudu, Cosmina Asociația de Asistență Socială și Comunitară AGAPE ORADEA
Filip, Marcel Asociația Acțiunea Felix ORADEA
Fagadar, Carmen Asociația Creștină a Tinerilor -YMCA Oradea ORADEA
Serecuț, Dana DGASPC Bihor/Asociația Integra ORADEA
Serecuț, Ioana Asociația Integra ORADEA
Crainic, Alina Asociația Integra ORADEA
Cherecheș, Florica Asociația Integra ORADEA
Chifor, Teodora ROMCOM ORADEA
 Birta, Larisa Fundația Ruhama ORADEA
Rogojan, Delia Masterand Economie Socială Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Slatina ORADEA
Mahr, Monika FCAS CASA ORADEA
Zerghe, Ovidiu SC. ECO HYR SRL ORADEA
Berei, Csongor-Ludovic Asociatia Pro Christo et Ecclesia ORADEA
Pătroc, Adina A.S.C.O. Oradea ORADEA
Koncsek, Vadnai Zita A.S.C.O. Oradea ORADEA
Lakatos, Ioan A.S.C.O. Oradea ORADEA
Tamaș, Ioana persoană independentă ORADEA
Balinț-Sferle, Marinela Penitenciarul Oradea ORADEA
Groza, Natalia persoană independentă ORADEA
Codruta Eugenia Codau APIVS-Asociația Ille et Vilaine Sibiu SIBIU
Popovici Andreea APIVS-Asociația Ille et Vilaine Sibiu SIBIU
Chidu Florentina APIVS-Asociația Ille et Vilaine Sibiu SIBIU
Arvunescu Valentin APIVS-Asociația Ille et Vilaine Sibiu SIBIU
Muntean Alina Casiana Serviciul Public de Asistenta Sociala Sibiu SIBIU
Iulia Maria Visa Universitatea Româno-Germana Sibiu SIBIU
Conea Mihaela Directia de Asistenta Sociala Medias SIBIU
Rusu Ancuta Fundatia Motivation Romania SIBIU
Vasilescu Florinela Anca Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu SIBIU
Neagu Lucia Asociația Handicipaților Psihici Sibiu SIBIU
Corman Sorina Universitatea L. Blaga, Sibiu SIBIU
Hazotă Aura Asociația CRIES SIBIU
Gaja Liviu ALEG -Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen SIBIU
Nica Cristian Asociata Philadelphia Sibiu SIBIU
Cotoarbă Ștefan Petru Fundația Casa Ospeției SIBIU
Cioran Mioara Societatea Cooperativă BIOCOOP-SIB Sibiu SIBIU
Săucmea Liviu DGASPC Sibiu -Centrul de Plasament Gulliver SIBIU
Șoaita Vasile Asociația CARO-Crucea Albastră pentru România, Centrul Nazaret SIBIU
Palcu Ana-Maria Asociatia Diakoniewerk International SIBIU
Csatlos Dima Iosif Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Timis TIMIȘOARA
Patcan Sarah Fundatia Chosen – Casa Olarului TIMIȘOARA
Neiconi Lenuta Fundatia Chosen – Casa Olarului TIMIȘOARA
Heger Ana Maria CARP Deva TIMIȘOARA
Truia Cornea Andreea Asociatia Eco Club Timisoara TIMIȘOARA
Ciocan Alexandra Asociatia Eco Club Timisoara TIMIȘOARA
Hutu Ioan Centrul de Consiliere – Unitatea de Extensie TIMIȘOARA
Iancu Despina NeSst TIMIȘOARA
Nestian Oana Institutul Intercultural Timișoara TIMIȘOARA
Bajka Oana Institutul Intercultural Timișoara TIMIȘOARA
Bajka Marcel pers independenta TIMIȘOARA
Korodi Zoltan Gabriel LGBTeam TIMIȘOARA
Racotea Ramona Independent TIMIȘOARA
Badescu Marius Caritas Timisoara TIMIȘOARA
Severin Clara DGASPC Timis TIMIȘOARA
Tilincă Mihaela Independent TIMIȘOARA
Cuzar Simona ADOR Copiii TIMIȘOARA
Formenti Adriana Asociaţia Curtea Culorilor TIMIȘOARA